Concursul Internațional de Traducere Literară „Galațiul din poveste”

9 martie 2021

 

Centrul Lingvistic „Limba noastră” din cadrul Facultății Transfrontaliere, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (România) anunță organizarea primei ediții a Concursului Internațional de Traducere Literară „Galațiul din poveste”, adresat studenților din România, Republica Moldova și Ucraina.

Regulamentul concursului:

  1. Concursul va avea două secțiuni: traducere din limba română în limba engleză și, respectiv, traducere din limba română în limba franceză.
  2. La concurs se pot înscrie studenți din România, Republica Moldova și Ucraina, înmatriculați la programe de an pregătitor, licență și masterat ale oricărei universități de stat sau particulare din cele trei state.
  3. Participanții vor transmite pe adresa oana.gheorghiu@ugal.ro următoarele documente: formular de înscriere (Anexa 1), declarația mentorului (Anexa 2), precum și fișierul Microsoft Word cu traducerea, până la data de 30 aprilie 2021.
  4. Tema primei ediții a Concursului Internațional de Traducere Literară este GALAȚIUL DIN POVESTE. Textele pentru traducere sunt preluate din volumul Misterele Galaților – Povestiri aproape adevărate, semnat de Violeta Ionescu și publicat la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos” (2017).
  5. Pe data de 15 aprilie 2021 va avea loc un atelier de traducere dedicat tuturor studenților interesați de participarea la acest concurs, în care cadre didactice specializate vor discuta câteva dintre problemele de traducere a textului și vor răspunde la întrebările studenților-traducători. Atelierul se va desfășura online pe platforma Microsoft Teams.
  6. Traducerile vor fi evaluate individual de către membrii juriului, cadre didactice de specialitate de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și traducători literari, pe baza criteriilor de echivalență semantică, lexicală, gramaticală, stilistică și a respectării normelor de redactare caracteristice limbii țintă (de exemplu, diacritice, accente etc.). Nota maximă este 10; se acordă un punct din oficiu. Punctajul final reprezintă media aritmetică a notelor acordate de către membrii juriului.
  7. În funcție de clasamentul rezultat, se vor acorda premiile I, II și III și câte o Mențiune pentru fiecare categorie. Premiile vor consta în vouchere pentru achiziția de cărți.
  8. Toți concurenții vor primi certificate de participare.
  9. Candidații își vor alege un mentor (profesor de limba engleză sau limba franceză din instituția de care aparțin), care le va superviza și gira efortul. Profesorii-mentori vor primi, de asemenea, certificate de participare.
  10. Rezultatele vor fi anunțate pe site-urile și paginile de Facebook ale Centrului Lingvistic „Limba noastră” și ale Facultății Transfrontaliere, fiind urmate de o festivitate de premiere în cadrul Sesiunii Științifice Studențești din luna mai 2021.

Concurs de traduceri

 

Facebook
Twitter
LinkedIn
Instagram